Opinia cititorului: Mămicile cu copii în cărucior și persoanele cu dizabilități – ultimii pe listele de investiții ale Primăriei Zalău

Vă scriu în legătură cu o problemă pe care o avem la blocul în care locuim, respectiv blocul P83, ,imobil situat în cartierul Porolissum, în vecinătatea spitalului vechi din Zalău. Sunt mamă de gemeni, am ieșit în zilele trecute în oraș cu copiii și căruciorul (dublu) pentru bebeluși. Ca de obicei, mi-am pus aceeași întrebare: oare pe care dintre cele două scări ar trebui să urc, având în vedere faptul că singura cale de acces în scara blocului este cea din spate, se poate urca doar pe scări iar alternativa îmi oferă… două scări și nicio rampă de urcare/coborâre? Accesul este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil pentru foarte mulți. Eu sunt în situația în care mereu trebuie să iau singură căruciorul în brațe, este vorba de un cărucior dublu pe care de fiecare dată trebuie să îl dezmembrez singură. Îmi este foarte greu, la propriu, nu vreau să se înțeleagă că discutăm de un anume disconfort, îmi este pur și simplu greu, de multe ori imposibil să ajung în timp util înapoi în apartament. Când s-a amenajat spitalul, am întrebat, gravidă fiind și știind ce mă așteaptă, dacă nu s-ar putea aduce sau construi o rampă, însă mi s-a răspuns că nu există în plan așa ceva. Mă întreb, oare cum se descurcă persoanele în vârstă, cei care sunt țintuiți în cărucioarele destinate persoanelor cu dizabilități, ei ce fac, cum se descurcă? Nici în oraș situația nu este lăudabilă. Acolo unde sunt, rampele ori sunt blocate de câte un stâlp (cum este cea din fața școlii Gheorghe Lazăr) ori, cum este cazul rampei din spatele clădirii Casei Sindicatelor, există o rampă de urcare însă doar până la primul rând de scări, în timp ce pentru pentru restul trebuie să iei căruciorul în brațe. La Finanțe este la fel, a trebuit să rog pe cineva să stea cu căruciorul pentru că nu puteam să las fetele singure în plină stradă, în cărucior. Vă rugăm să faceți ceva, poate se vor gândi și autoritățile să remedieze această problemă care, pentru mulți dintre noi, reprezintă o adevărată piatră de încercare zi de zi. Niciodată nu este prea târziu și, chiar dacă știu că nu reprezentăm o prioritate, poate cei care decid investițiile și care la rândul lor sunt părinți sau copii de oameni în vârstă, vor înțelege aceste rânduri care nu reprezintă solicitarea unui privilegiu, ci rugămintea de ne oferi un sprijin concret de care avem nevoie foarte mare.
Vă mulțumesc,
Ligia B.
Zalău